Peştera Scărişoara

Peştera Scărişoara sau Gheţarul de la Scărişoara adaposteşte cel mai mare gheţar subteran din România. De aici îi vine şi numele de Gheţar iar Scărişoara vine de la comuna Scărişoara situată 16 km mai jos, de care aparţinea administrativ în vremea cănd a fost botezată. Acum aparţine de comunei Gârda de Sus, judeţul Alba.

Localizare

Drumul spre peşteră porneşte din comuna Gărda de Sus, situată pe valea Ariesului Mare la 32 km amonte de Câmpeni (pe DN75). Din centrul comunei se desprinde drumul carosabil de pe Gârda Seacă pe care se ajunge, după aproximativ 1km, la gura Vaii Ordâncuşa. De aici există trei variante. Prima o constituie poteca turistică marcata cu cruce roşie, care mai întâi trce prin cătrumul Mununa şi după un traseu de 10 km, ajunge la Scărişoara. Cea de a doua variantă este reprezentetă de drumul asfaltat de pe valea Ordâncuşei, de 23 km. care duce până în cătunul Gheţar. Ultima şi cea mai nouă variantă este pe Valea Gârda Seacă. La 2 km de la gura Urdâncuşei porneşte un drum forestier prin Mununa pâna la Gheţar lung de 12 km până la Scarişoara. Peştera este localizată la 46°29′23″N 22°48′35″E

Descoperire

Nu se cunoaşte data exactă când a fost descoperită peştera. Cea mai veche menţiune asupra peşterii este făcută de A. Szirtfi în 1847. K. F. Peters si A. Schmidl dau primele informaţii ştiinţifice în 1861, respectiv 1863. Al. Borza studiază repartiţia florei şi fenologia vegetaţiei din pereţii avenului, Emil Racoviţă (1927) cercetează formaţiunile de gheată iar V. Puşcariu (1934) face o prezentare ştiintifică şi turistică. "Rezervaţile" Gheţarului sunt explorate de-abia în 1947 de Maxim Pop şi Mihai Şerban. Dupa o stagnare de 15 ani, studiul Gheţarului Scărisoara este reluat în 1965 de Iosif Viehmann, Gh. Racoviţă, M. Şerban, T. Rusu şi V. Craciun.

Formare

Peştera Gheţarul de la Scărisoara face parte din sistemul carstic Gheţar - Ocoale - Dobreşti. Este formată în calcare de vârstă Jurasic superior, dispuse monoclinal pe direcţia NV-SE, la o altitudine de 1165 m, la marginea platoului carstic Gheţari - Ocoale. Cândva Valea Ocoale curgea la suprafată. Odată cu dizolvarea în freatic a peşterii Scărisoara apele coboară în subteran. Ieşirea apei la lumină se făcea prin Pojarul Poliţei. Continuând dizolvarea apa coboră în Avenul din Şesuri cu ieşire la suprafaţă în Izbucul Poliţei. Golul ramas uscat al Scarişoarei, în urma prăbuşirii avenului de intrare se umple cu gheaţă în timpul glaciaţiunilor.

După încălzirea vremii gheaţa începe să se topească şi dispare jumătate din volum dar este alimentată în fiecare iarnă cu un nou strat la suprafaţă. Topirea are loc şi la bază gheţarului, astfel că de la bază dispare o secţiune şi o alta se depune sus. Cea mai veche gheaţă de la bază are 4000 de ani. Pe carote de gheaţă recoltate în 2005, cercetătorii de la Institutul de Speologie Emil Racoviţă Cluj şi mulţi asociati străini, descifrează din trecut o multime incredibilă de date. Cum a fost vremea în fiecare an din ultimii 4000, când au fost incendii în zonă, când şi cât aur se exploata în Apuseni pe vreamea dacilor.

Descriere

Intrarea în Gheţarul de la Scărişoara se face printr-un impresionant aven, a carui gură, cu un diametru de 60m se deschide în pădurea din marginea platoului. O poteca îngustă săpată în stâncă şi câteva scări metalice ancorate în pereţi înlesnesc coborârea celor 48 m cât măsoară adâncimea avenului. Pe fundul lui se pastreaza în tot timpul anului un strat gros de zapadă. Aici se pătrunde în Sala Mare printr-un impresionant portal măsurând 24 m lăţime şi 17 m înâlţime.

Topografia Gheţarului de la Scărişoara este simplă, deoarece peştera reprezintă o încapere unică cu o dezvoltare totala de 700 m. În mijlocul acestei încăperi se află un imens bloc de gheata, cu un volum de 80000 mc şi care dăinuie în peşteră de peste 4000 de ani. Faţa superioară a blocului (3000 mp) formează podeaua Salii Mari. În partea dreaptă acest planşeu se frânge într-un tobogan abrupt de gheaţă, care da într-o zonă, denumită Biserica. Aici apar primele formaţiuni stalagmitice de gheaţă. Aceasta este zona turistică, restul fiind rezervaţie ştiinţifică, cu doua sectoare distincte.

În latura din dreapta intrării se afla Rezervaţia Mică, La care se ajunge coborând o verticală de 15 m în rimaia dintre stâncă si gheaţă. În stânga se află Rezervaţia Mare, spre care se coboară o vericală de 20 m la baza careia galeria continuaă puternic descendentă. Aceasta este Galeria Maxim Pop. În amîndouă rezervaţiile, lângă gheţar reapar stalagmitele de gheaţă, dintre care unele au o existentă permanentă iar altele se topesc în cursul verii, dar se refac în forme asemănătoare în lunile de iarnă.

Dincolo de aceste speleoteme îngheţate, aspectul peşterii se schimbă total, locul gheţii fiind luat de concreţiuni de o mare diversitate şi frumuseţe. Stalactite, stalagmitele,coloane, draperii parietale, coralite, gururi.... Acestea abundă mai ales în Galeria Coman - o prelungire îngustată a Rezervaţiei Mari - care coboară în pantă aceentuată pană la adâncimea maximă a peşterii de 105 m, apropiindu-se în acelaşi timp la numai caţiva metri de cea de a doua perlă a sistemului carstic Scarişoara - peştera Pojarul Poliţei. De fapt, între cele două cavităţi a existat cândva, înainte de începutul formării blocului de gheaţă, o comunicare naturală.

Biologie

Gheţarul de la Scărişoara este important pentru ştiintă în primul rând în complexul de fenomene care se datoresc prezenţei gheţii şi structurii generale a peşterii: morfogeneză şi evoluţia formaţiunilor de gheaţă, stratificarea masivului de gheata etc. Avenul, prin flora sa variată, diferenţiată pe nivele, ofera botaniştilor un interesant şi permanent teren de cercetare.

Fauna cavernicolă este săracă, cel mai de seama reprezentant fiind Pholeuon proserpinae glaciale Jeann. În gheaţa peşterii s-a descoperit un schelet aproape întreg de Rupicapra.

Conditii de vizitare

Peştera este amenajată şi are corp de ghizi autorizaţi.

Taxa de intrare este de 7 lei.