Zapada in Garda!!!!

Pârtiile de schi de la Gârda de Sus, finalizate doar în 2010

Investiţia de un milion de euro în trei pârtii de schi care urmau să fie inaugurate săptămâna viitoare la Gârda de Sus a fost oprită. Motivul îl reprezintă faptul că echipamentele pentru telescaun nu au ajuns în totalitate din Austria. Tot în 2010, Primăria din Gârda de Sus va moderniza cu bani de la Uniunea Europeană drumul comunal ce face legătura cu Peştera Gheţarul de la Scărişoara.

Concurenţă pentru Arieşeni

„S-a amânat finalizarea lucrărilor pentru anul viitor. Mai trebuiau să vină scaunele pentru telescaun şi ceva stâlpi de susţinere dar nu au mai ajuns la noi. În plus a venit zăpada şi nu se mai putea lucra foarte bine“, a declarat Marin Vîrciu, primarul comunei. Investiţia aparţine omului de afaceri Silviu Prigoană, care a încheiat un parteneriat cu Consiliul local. Administraţia locală a pus la dispoziţie terenul iar investitorul a venit cu banii. Cele trei pârtii de la Gârda de Sus urmau să devină un concurent important pentru amenajările similare din Arieşeni, comună aflată la aproximativ şapte kilometri distanţă. În această situaţie, pentru încă o iarnă, cele două pârtii din Arieşeni vor fi singurele din zona Munţilor Apuseni a judeţului Alba.

O investiţie similară celei de la Gârda de Sus a fost iniţiată, tot de un investitor privat, în Munţii Sebeşului, pe teritoriul comunei Săsciori. Nici aceasta nu este, însă, finalizată. Aici sunt proiectate două pârtii cu teleschi, în lungime de 900 de metri, respectiv 700 de metri. Pârtiile din Gârda de Sus vor avea lungimi de 1.100, 1.600 şi 2.000 de metri. Consiliul local va încasa zece la sută din veniturile rezultate de pe urma exploatării acestora.
Investiţia de un milion de euro în trei pârtii de schi care urmau să fie inaugurate săptămâna viitoare la Gârda de Sus a fost oprită. Motivul îl reprezintă faptul că echipamentele pentru telescaun nu au ajuns în totalitate din Austria. Tot în 2010, Primăria din Gârda de Sus va moderniza cu bani de la Uniunea Europeană drumul comunal ce face legătura cu Peştera Gheţarul de la Scărişoara.

Bani pentru drumul spre Gheţarul de la Scărişoara

În afară de pârtiile de schi, în 2010 va fi realizat un alt proiect important din punct de vedere financiar şi turistic pentru comuna din Apuseni. Este vorba despre modernizarea drumului ce leagă centrul localităţii cu Peştera Gheţarul de la Scărişoara. Valoarea investiţiei este de 2,5 milioane de euro şi este susţinută din fonduri europene.

În afară de repararea drumului, banii vor finanţa şi introducerea canalizării şi a reţelei de alimentare cu apă în zona centrală a comunei, pe o distanţă de opt kilometri. „Am semnat contractul de finanţare şi în primăvară ne vom putea apuca de lucru. Modernizarea drumului spre Gheţarul de la Scărişoara va fi benefică atât pentru localnici cât şi pentru turişti, care astfel vor putea ajunge mult mai uşor la peşteră”, a declarat primarul comunei, Marin Vîrciu. Drumul are o lungime de 15 kilometri şi, în timpul iernii, nu poate fi utilizat.

Peştera Pojarul Poliţei

Peştera Pojarul Poliţei este una din cele mai frumoase peşteri, fiind considerată ca având cele mai diverse speleoteme din carstul românesc. Este un adevărat muzeu natural, pe o lungime relativ mică alternând toată gama de speleoteme aranjate riguros, ca de mâna unui tipicar muzeograf.

Localizare

Deoarece este rezervaţie închisă total vizitării, e suficient să amintim că se află în Munţii Bihorului, în comuna Gârda de Sus, nu departe de peştera Scărişoara.

Istoric

1929 - Prima menţiune a peşterii este facută de R. Jeannel si E. G. Racoviţă sub numele de "Peştera de la Pojarul Gheţarului".

1949 - Peştera a fost explorată de M. Serban, I. Viehmann si St. Rotarides.

1955 - A fost facută prima cartare de I. Viehmann, M. Bleahu si J. Dan.

1952 - Este declarată monument al naturii şi închisă cu o poartă de fier.

1983 - Este schimbată poarta de catre Alpin Speo Club Polaris Blaj, ocazie cu care Viorel Luduşan descoperă şi explorează cea mai frumoasa galerie a peşterii ("Galeria Polaris"). Se recartează întreaga peşteră.

Descriere

Pojarul Poliţei este o peşteră fosilă formată din galerii (dezvoltate pe diaclaze) şi din câteva săli, aparţinând unui sistem de drenaj independent. Gura reprezintă un aven de prabuşire format secundar.

Intrarea are o forma triunghiulară de 2,5 m laţime şi 2 m înălţime. O verticală de 3 m duce într-un culoar puternic descendent. El este împărţit mai jos în două de o concreţiune verticală.

Se coboară prin stânga cu asigurare, căci în dreapta câţiva metri mai jos galeria se termină deasupra unei verticale de 10 m ce poate fi coborâtă numai cu coarda. Înaite era folosită o scară flexubilă de unde şi numele de Sala Scării. Are 15 m lungime, e plină cu bolovani şi trunchiuri de copaci căzuţi de sus. Din ea la stânga, imediat sub locul în care se coboară, se deschide o fereastră ce duce în sectorul vestic, iar la capătul din dreapta începe galeria ce conduce la sectorul estic, cu galerii puternic ornamentate.

Sectorul vestic este constituit în principal din Sala Mare, la care se ajunge prin fereastra de acces din Sala Scării, după care se coboră o diferentă de nivel de 3 m în ramonaj, pe concreţiuni. Urmează o galerie strâmtă de 12 m, pâna în Sala Mare. Aici încep să apară concreţiunile specifice acestei parţi a peşterii: cristale de calcit alb ce pe un fond de roşu, precum şi formaţiuni perlate de tipul coralite, cu broboane cu pedunculi lungi. Pe pereţii sălii şi în nişe se găsesc cristalictite, cristale de calcit arborescente, placi subţiri cu cristale de calcit dispuse în benzi (tipul denumit „furnir"), precum şi formaţiuni de montmilch cu microgururi.

Sala Mare are o lungime de 23 m, este orizontală, iar în cele două capete are nişe mai ridicate. Spre sud se află două galerii distincte ascendente. In capătul nordic apare o altă galerie ascendentă mai putin ornată, cu multe prabuşiri şi cu un aport masiv de argila roşie. În sfârşit, langă peretele estic, cel pe unde am ajuns în sală, se află o imensă formaţiune stalagmitică cu diametrul de 6 m şi înalţimea de 8 m, Capiţa, care izolează în spatele ei un culoar scurt şi o cămăruţă extrem de concreţionată.

Sectorul estic începe din Sala Scării, unde în dreapta se află o parte coborâtă în care se adună apa sub forma unui lac periodic. Aici se urcă o diferentă de nivel de 10 metri pe un planşeu calcitic ce formează podeaua culoarului înalţat. Acesta este bogat concretionat cu coloane, stalagmite, draperii albe de montmilch intarit, cu peretii incrustati cu cristale fibe-rosii, cu clustete si diaclaze cu cristalictite perlate. Este un fel de rezumat a tot ce vom întalni mai departe în peşteră.

Culoarul acesta este înalţat faţă de podeaua de rocă a peşterii caci imediat dincolo de el planşeul care l-a constituit este prabuşit, făcând loc unei gropi de circa 8 m diametru şi adâncă de 5 m, al cărui fund este ocupat de apă. Sala cu Gururi contrastează în mod izbitor cu splendoarea dinainte, având pereţii goi, sfârtecaţi de coroziune, podeaua plină de nămol şi argilă moale. Dincolo de groapă se trece târas printr-o poartă de numai 0,80 m înălţime într-o sală lipsită de concreţiuni. Apoi, pe sub o arcadă de rocă cu perforaţii — semn al curgerii sub presiune de odinioara — se trece în Sala Alba, în care se revarsa o splendidă cascadă de montmilch, cizelată extrem de fin in microgururi. Este Patul Miresei. De un alb imaculat cu excepţia unei dâre roşieteice în partea centrală, sugestiva pentru actul nupţial. În faţa patului se află un mare bloc prabuşit din tavan, asemanator unui animal înfundat în noroi, Cerberul. Pe sub arcada de stalactite de montmilch alb se trece într-o noua sală, care şi ea are pe dreapta o scurgere de montmilch în cascadă, lungă de 8 m, fasonată şi ea de microgururi şi care se continuă pe podea cu montmilch cu gururi mai mari, de unde numele de Sala cu Bazine.

Câteva stalagmite perlate anuntă un nou aspect al peşterii. Domină clusteritele, concreţiuni sub formă de boabe de struguri, adunate în ciorchini. Galeria face apoi un cot brusc la stânga, unde podeaua dispare. Prăpastia, adânca de 5 m, se trece pe o bârnă de lemn proptită de peretele stâng. Galeria face un cot de 90° la dreapta şi trecem acum în galerii cu pereţii nuzi, foarte alteraţi, roşii, cu vine de calcit proeminente şi cu cristalictite de talie mare, plasate în lungul fisurilor sau în zone cu aport de apa. Coborând usor, trecem în Galeria Excentritelor cu două cuiburi de concreţiuni excentrice.

La etajul superior orientat spre nord, se ajunge mergând pe un topogan abrupt, puternic concreţionat. Urcând pe numeroasele formaţiuni existente ajungem într-o galerie situată la circa 20 m mai sus fată de galeria cu prapastie şi care reprezintă de fapt prelungirea normală a acesteia la un nivel superior, formate pe aceeaşi diaclază.

Înaintând spre nord urcam pe langă o frumoasă placă albă de concreţiuni, spre partea cea mai bogat ornamentată a peşterii, cu nenumărate stalactite şi stalagmite perlate, cu o placă „furnir" translucidă. Galeria se termină cu o porţiune descendentă cu montmilch, .

Ultima galerie descoperită, Galeria Polaris începe tot din apropierea de Sala Scării printr-o căţărare dificilă de 20 m. Este formată dintr-o sală lungă continuată cu un coridor din ce în ce mai îngust şi sinuos. Aici poate fi vazut tot ce s-a descris pâna aici dar la superlativ. Trebuie menţionate discurile imense prinse de tavan sau perete, orizontale sau oblice încarcate cu cristale excentrice, buzdugane de cristale şi ele crescute în toate direcţile sfidând gravitaţia şi legile de cristalizare.

Pojarul Poliţei este una dintre peşterile cele mai bogate în concreţiuni din Romania, în care însa nu numarul formaţiunilor contează, ci varietatea lor. Se pot deosebi mai multe faciesuri de concreţionare şi ar fi interesant de studiat factorii care determină aceste variaţii. Peştera este interesantă şi ca forme de sculptare, şi ca geneză, probabil fiind rezultatul legării a unor goluri formate independent.

Conditii de vizitare

Peştera este închisă cu poartă metalică şi nu poate fi vizitată. Se află în custodia clubului de speologie Sfinx din Gârda de Sus.

Biologie

Sunt prezente multe elemente trogloxene (moluşte, coleoptere), dar în parţile întunecate ale culoarelor abundă Pholeuon proserpinae glaciale.

Peştera Poarta lui Ionele

Peştera Poarta lui Ionele este situată pe teritoriul Comunei comunei Gârda de Sus, judeţul Alba, în Munţii Bihorului.

Localizare

Peştera Poarta lui Ionel este situată în versantul drept al Văii Ordancuşa, la o altitudine de 800 m, in calcare triasice. Se poate ajunge la ea prin Valea Arieşului, din comuna Gârda de Sus, urmând cale de 2,5 km drumul forestier ce porneşte din centrul comunei spre Peştera Scărişoara pe Valea Ordâncuşa46°28′01″N 22°50′17″E

Istoric

Peştera este semnalată de J. Vass încă din 1857, iar în 1921 este cercetată de P. Chappuis, R. Jeannel si Emil Racovita.

In anul 1986 în timpul filmărilor pentru lung metrajul Flăcări pe comori in regia lui Nicolae Mărgineanu, cascadorul speolog Viorel Roru Luduşan explorează a doua intrare în pesteră, un aven care debuşază în galeria principală în zona intrării. În film a fost introdusâ o secventă din acest loc.

În anul 1988, în timpul explorărilor din peştera vecina, Zgurăşti, membrii Alpin Speo Club Polaris Blaj, la o tură de încălzire se caţără pe un horn din finalul peşteri şi descoperă Galeria Superioară. Cu aceată ocazie Viorel Luduşan realizează o hartă detailată a peşterii.

În anul 1989, tot ei realizează amenajarea turistică a peşterii.

Descriere

Peştera Poarta lui Ionele este locul in care ies la lumină apele ce se pierd în ponoarele si dolinele de pe valea oarbă dintre Iapa (Dealul Frumos) si cătunul Mununa. Această a fost dovedită de colorările cu fluoresceină . Facute de speologii clujeni. Este aceiaşi apă ce trece prin Peştera-aven Gheţarul de sub Zgurăşti care se gaseste la 130 m. distantă. Colorarile cu fluoresceină făcute de Clubul Polaris în finalul activului din Zgurăşti au aparut în Poarta lui Ionele după 24 de ore, confirmând legatura dintre ele, dar şi viteza extrem de mica de curgere a apei datorată imenselor lacuri în care staţionează. Apa saturată cu calcar dizolvat precipită pe distanţa dintre peşteră şi varsarea în Ordincuşa, 150 m mai jos şi formează frumoase cascade de travertin şi gururi.

Intrarea în peşteră se face printr-un portal înalt de 15 m. După primii 10 m, coborând panta de grohotiş întâlnim izbucul sub peretele stâng activ tot timpul anului. La 50 m de la intrare, galeria peşterii coteşte în unghi drept la stânga. Urmează o săritoare care se urcă uşor datorită aderenţei podelei, care este în fapt un perete vechi de gur. Galeria e foarte înaltă, 32 m. Peştera îşi pastrează profilul avand podeaua acoperită de pietriş sau bazine de tip gur. Dupa 20 m apare un nou cot de 90° la stânga. În fundul galeriei se coboară spre fundul unui lac periodic, de obicei sec. La ploi puternice sau topirea zăpezii pe aici apare un puternic curent de apă care inundă întreaga podea a peşterii de la acest nivel.

Daca la ultimul cot excaladăm marele dom de pe partea dreapă, dupa 12 m. ajungem în galeria superioră. Este mult mai strâmtă şi urcă în trepte. Găsim şi câteva formaţiuni modeste, stalctite, stalacmite, scurgeri parietale.

Fauna

În peştera se află araneide troglobionte (Nesticus spelaeus),Miniopterus Schreibersii şi copepode.

Amenajare

După descoperirea Galeriei Superiore, Viorel Luduşan organizează amenajarea peşterii în scopuri turistice. Participă, pe langâ membrii clubului şi speologi independenţi sau turişti montani. Lucrările se execută între 1 şi 31 august 1989 simultan cu ultima mare explorare din Zgurăşti. Este instalată o punte peste cascadele de travertin apoi o potecă de acces pe partea stangă până sub grohotişul de la gura peşterii.

Pe grohotiş se toarnă din beton o scară, cea mai grea operatiune. Betonul era adus de un trust de construcţii gata amestecat şi trebiua încărcat în raniţe militare şi dus în spate pe panta de grogotiş. În peşteră s-au instalat scări de lemn la cele două săritori.

De reţinut faptul că întreaga sumă de bani necesară pentru materiale, beton, fier beton, scândură, grinzi, plus banii necesari pentru hrana speologilor constructori au fost obţinuţi din donaţile turiştilor care în trecere spre Scarisoara se opreau să vadă şi cum se amenajază peştera Poarta lui Ionele. După 1990 peştera este administrată de Clubul Sfinx din Gârda de Sus.

Vedere de pe partia in constructie din Garda

Peştera Scărişoara

Peştera Scărişoara sau Gheţarul de la Scărişoara adaposteşte cel mai mare gheţar subteran din România. De aici îi vine şi numele de Gheţar iar Scărişoara vine de la comuna Scărişoara situată 16 km mai jos, de care aparţinea administrativ în vremea cănd a fost botezată. Acum aparţine de comunei Gârda de Sus, judeţul Alba.

Localizare

Drumul spre peşteră porneşte din comuna Gărda de Sus, situată pe valea Ariesului Mare la 32 km amonte de Câmpeni (pe DN75). Din centrul comunei se desprinde drumul carosabil de pe Gârda Seacă pe care se ajunge, după aproximativ 1km, la gura Vaii Ordâncuşa. De aici există trei variante. Prima o constituie poteca turistică marcata cu cruce roşie, care mai întâi trce prin cătrumul Mununa şi după un traseu de 10 km, ajunge la Scărişoara. Cea de a doua variantă este reprezentetă de drumul asfaltat de pe valea Ordâncuşei, de 23 km. care duce până în cătunul Gheţar. Ultima şi cea mai nouă variantă este pe Valea Gârda Seacă. La 2 km de la gura Urdâncuşei porneşte un drum forestier prin Mununa pâna la Gheţar lung de 12 km până la Scarişoara. Peştera este localizată la 46°29′23″N 22°48′35″E

Descoperire

Nu se cunoaşte data exactă când a fost descoperită peştera. Cea mai veche menţiune asupra peşterii este făcută de A. Szirtfi în 1847. K. F. Peters si A. Schmidl dau primele informaţii ştiinţifice în 1861, respectiv 1863. Al. Borza studiază repartiţia florei şi fenologia vegetaţiei din pereţii avenului, Emil Racoviţă (1927) cercetează formaţiunile de gheată iar V. Puşcariu (1934) face o prezentare ştiintifică şi turistică. "Rezervaţile" Gheţarului sunt explorate de-abia în 1947 de Maxim Pop şi Mihai Şerban. Dupa o stagnare de 15 ani, studiul Gheţarului Scărisoara este reluat în 1965 de Iosif Viehmann, Gh. Racoviţă, M. Şerban, T. Rusu şi V. Craciun.

Formare

Peştera Gheţarul de la Scărisoara face parte din sistemul carstic Gheţar - Ocoale - Dobreşti. Este formată în calcare de vârstă Jurasic superior, dispuse monoclinal pe direcţia NV-SE, la o altitudine de 1165 m, la marginea platoului carstic Gheţari - Ocoale. Cândva Valea Ocoale curgea la suprafată. Odată cu dizolvarea în freatic a peşterii Scărisoara apele coboară în subteran. Ieşirea apei la lumină se făcea prin Pojarul Poliţei. Continuând dizolvarea apa coboră în Avenul din Şesuri cu ieşire la suprafaţă în Izbucul Poliţei. Golul ramas uscat al Scarişoarei, în urma prăbuşirii avenului de intrare se umple cu gheaţă în timpul glaciaţiunilor.

După încălzirea vremii gheaţa începe să se topească şi dispare jumătate din volum dar este alimentată în fiecare iarnă cu un nou strat la suprafaţă. Topirea are loc şi la bază gheţarului, astfel că de la bază dispare o secţiune şi o alta se depune sus. Cea mai veche gheaţă de la bază are 4000 de ani. Pe carote de gheaţă recoltate în 2005, cercetătorii de la Institutul de Speologie Emil Racoviţă Cluj şi mulţi asociati străini, descifrează din trecut o multime incredibilă de date. Cum a fost vremea în fiecare an din ultimii 4000, când au fost incendii în zonă, când şi cât aur se exploata în Apuseni pe vreamea dacilor.

Descriere

Intrarea în Gheţarul de la Scărişoara se face printr-un impresionant aven, a carui gură, cu un diametru de 60m se deschide în pădurea din marginea platoului. O poteca îngustă săpată în stâncă şi câteva scări metalice ancorate în pereţi înlesnesc coborârea celor 48 m cât măsoară adâncimea avenului. Pe fundul lui se pastreaza în tot timpul anului un strat gros de zapadă. Aici se pătrunde în Sala Mare printr-un impresionant portal măsurând 24 m lăţime şi 17 m înâlţime.

Topografia Gheţarului de la Scărişoara este simplă, deoarece peştera reprezintă o încapere unică cu o dezvoltare totala de 700 m. În mijlocul acestei încăperi se află un imens bloc de gheata, cu un volum de 80000 mc şi care dăinuie în peşteră de peste 4000 de ani. Faţa superioară a blocului (3000 mp) formează podeaua Salii Mari. În partea dreaptă acest planşeu se frânge într-un tobogan abrupt de gheaţă, care da într-o zonă, denumită Biserica. Aici apar primele formaţiuni stalagmitice de gheaţă. Aceasta este zona turistică, restul fiind rezervaţie ştiinţifică, cu doua sectoare distincte.

În latura din dreapta intrării se afla Rezervaţia Mică, La care se ajunge coborând o verticală de 15 m în rimaia dintre stâncă si gheaţă. În stânga se află Rezervaţia Mare, spre care se coboară o vericală de 20 m la baza careia galeria continuaă puternic descendentă. Aceasta este Galeria Maxim Pop. În amîndouă rezervaţiile, lângă gheţar reapar stalagmitele de gheaţă, dintre care unele au o existentă permanentă iar altele se topesc în cursul verii, dar se refac în forme asemănătoare în lunile de iarnă.

Dincolo de aceste speleoteme îngheţate, aspectul peşterii se schimbă total, locul gheţii fiind luat de concreţiuni de o mare diversitate şi frumuseţe. Stalactite, stalagmitele,coloane, draperii parietale, coralite, gururi.... Acestea abundă mai ales în Galeria Coman - o prelungire îngustată a Rezervaţiei Mari - care coboară în pantă aceentuată pană la adâncimea maximă a peşterii de 105 m, apropiindu-se în acelaşi timp la numai caţiva metri de cea de a doua perlă a sistemului carstic Scarişoara - peştera Pojarul Poliţei. De fapt, între cele două cavităţi a existat cândva, înainte de începutul formării blocului de gheaţă, o comunicare naturală.

Biologie

Gheţarul de la Scărişoara este important pentru ştiintă în primul rând în complexul de fenomene care se datoresc prezenţei gheţii şi structurii generale a peşterii: morfogeneză şi evoluţia formaţiunilor de gheaţă, stratificarea masivului de gheata etc. Avenul, prin flora sa variată, diferenţiată pe nivele, ofera botaniştilor un interesant şi permanent teren de cercetare.

Fauna cavernicolă este săracă, cel mai de seama reprezentant fiind Pholeuon proserpinae glaciale Jeann. În gheaţa peşterii s-a descoperit un schelet aproape întreg de Rupicapra.

Conditii de vizitare

Peştera este amenajată şi are corp de ghizi autorizaţi.

Taxa de intrare este de 7 lei.