Avenul din Şesuri

          Avenul din Şesuri se mai numeste "Peştera 1 Mai" ziua cand a inceput prima explorare în anul 1950. Face parte dintr-un sistem carsitc complex care mai cuprinde Gheţarul Scărisoara, Pojarul Poliţei şi Izbucul Poliţei.
          Gura avenului se află la 500 m de intrarea în Peştera Scărişoara într-una din dolinele cu care se termină depresiunea de la Ocoale spre sud. Deoarece locul este greu de găsit se recomandă consultarea localnicilor sau localizând copordonatele 46°29′38″N 22°48′35″E.

Istoric

1950-1955 M.Şerban şi D.Coman împreună cu o echipă de alpinişti clujeni explorează puţurile de acces, Sala Mare, Galeria cu Ploaie şi Galeria cu Planşee. Aval exploreaza galeria Sifonului pană la -168 m.
1971-1972 O echipă a Institutul de Speologie din Cluj şi o echipă cehă reuşesc să treacă treapta antitectică de sub săritoarea de 30 de m şi explorează zona mediană şi galeria Râului Regăsit pană la sifonul final.
1981 Liviu Valenaş cu Clubul Z Oradea descoperă continuarea Galeriei cu Ploaie pe o distantă de 345 m.
1985 Viorel Ludusan cu Clubul Polaris Blaj descoperă o nouă galerie în apropierea Sălii Confluenţelor, Galeria Şerban lungă de 250 m.

Descriere

Este o reţea subterană complexă săpată în calcare mediotriasice, ce însumează 3865 m lungime de galeri şi puţuri realizând o diferenţă de nivel de 219 m.
Gura avenului, situată la 1166 m altitudine, are o formă ovală de 6/3 m. Chiar de la gură începe succesiunea de puţuri, coarda de coborâre se leagă de bradul cel mai apropiat. Prima săritoare de 10 m e colmatată parţial cu trunchiuri de copaci care încurcă la coborâre dar ajuta la urcare. La baza primului puţ se află o sală în pantă. Coarda se leagă de un buştean prins între pereţi. Verticala are o mică terasă la 3 m apoi mai cade 8 m într-o sală plină cu bolovani, Sala Doru. La întoarcere, un bun căţărător poate evita această vericală căţărând peretele din stănga şi traversând apoi panâ la treapta intermediară.
Din Sala Doru coarda se prinde de un piton plantat în stancă şi se coboră 10 m. în sala următoare. Deja apare un firicel de apă care uda speologul în timpul coborării. Imediat urmează vericala de 11 m unde coarda se amarează tot de piton ca şi pe următoarea de 8 m. După ultima săritoare urmează Gaura de Soarece 1, la cota -70 m de la gura avenului. Aceasta este o galerie de sub 1 m diametru pe care tiraşul prin apă este barat de, culmea ironiei, o poartă metalică, Poarta Egoiştilor montată de speologii de la Sfinx din Gârda de Sus.
După poartă se ajunge pe buza unei săritori de 14 m care este de fapt în tavanul unei galeri. Se aterizeaza într-o alta descendentă. În amonte Galeria Roşie colmatată cu argilă se închide după câteva sute de metri. În aval se coboară pe galeria spiralată care se transformă în Gaura de Soarece 2, foarte murdară şi umedă. Se poate evita pe o săritoare care te duce direct în Sala Confluientelor. Din stânga vine, Galeria cu Planşee, apoi cu alta din dreapta, Galeria cu Ploaie. De aici se ajunge în Sala Mare.
Galeria cu Planşee, lungă de circa 360 m, este ascendentă, cu multe aluviuni şi dărâmături pe care s-au format planşee calcitice. Pe galerie vine un fir de apă ce stagnează într-un mic lac chiar sub fereastra de după Gaura de Şoarece 2.
Galeria cu Ploaie, care se îndreaptă spre nord, este activă, cu un pârâu ce curge spre Sala Confluenţelor. E înaltă şi sinuoasă, mai mult cu caracter subfosil şi se ramifică în Galeria Şerban dintr-un pliu pe stânga, apoi Galeria cu Aluviuni tot pe stânga cum avansam şi Galeria Întortocheată în dreapta. Ambele galerii sunt active, ascendente şi au caracteristic faptul că tavanul şi o parte din pereţi sunt constituiţi din brecii  de elemente calcaroase prinse într-o matrice de argila roşie.
Sectorul aval începe cu Sala Confluenţelor, care se lărgeşte treptat în Sala Mare, impresionantă prin dimensiuni, orizontalitate şi netezimea pereţilor, ce sunt feţe de falii. Această sală este strabătută de un pârâu ce se pierde într-un ponor care poate forma un lac. Spre sud, sala se ingustează treptat transformându-se într-o galerie de 5—6 m laţime, plină de bolovani. Podeaua dispare brusc într-o prăpastie adânca de 30 m fracţionata la jumătate de un bolovan prins între pereţi. Jos se ajunge într-o impresionantă sală, dominată de faleza înaltă, deasupra careia se întrezăreşte capatul Sălii Mari.
Aici vine din dreapta (dintr-o galerie impenetrabilă) o apa care adună totalitatea pîraielor întalnite mai sus. Debitul, acum considerabil, a creat o tipică galerie activa, cu marmite, linguriţe şi pereţii lustruiti. După două cascade mai mici, apa se varsă la dreapta în Galeria Sifonului care, dupa prima treaptă de 13 m înaltime şi apoi o a doua de 5 m, devine orizontală şi se termină într-un lac de sifon la cota —168.
Înainte de cascada de 13 m, care cade la dreapta, galeria principală prezintă o puternică denivelare pozitivă, Pragul Cehilor care a pus mari probleme primilor exploratori. Atingând vârful pragului constătam că suntem iarăşi sub tavanul Sălii Mari, la acelaş nivel cu podeaua ei. Pe această distantă pârâul a găsit o altă cale de curgere, lasând galeria Cehilor suspendată, şi formînd o traptă antitectică
După ce i s-au descoperit secretele, Pragul Cehilor se depăşeşte relativ uşor. Galeria Cehilor care-i urmează, prezintă porţiuni înguste şi săli mari, cum este Sala Pagodelor, bogat ornamentata cu draperii, sau Sala Prăbuşirilor, care reprezintă cel mai mare gol al peşterii (80 m lungime, 30 laţime şi 30 înalţime). Din podeaua ultimei săli se deschide un puţ de 9 m care se coboară la liber. Urmează o galrie fosila plină de septe de podea care se termină pe buza unui alt puţde 12 m. Dacă poate căţăra pe dreapta peste o şa şi se ajunge la un perete în panta care conduce la Gleria Râului Regăsit. Din dreapta vine un râul ce poate fi urmărit amonte pâna la un sifon terminal. Aval de locul în care s-a reântalnit apa, galeria, îngustă şi meandrată, deşi activă, prezintă frumoase podoabe: stalactite, stalacmite, coloane, scurgeri albe de montmilch ce nu pot fi distruse de viituri, debitul râului fiind regularizat de sifonul din amonte. După încă o dispariţie a apei, cu un ocol pe o galerie superioară şi reapariţia ei, galeria se termină într-un sifon cu nisip. Corelarea cu formaţiunile de suprafată arată că acest punct se află doar la câţeva zeci de metri de iesirea apei la zi în Izbucul Poliţei.
Avenul din Şesuri este una dintre cele mai interesante peşteri din Munţii Apuseni prin variaţia aspectelor pe care le prezintă şi prin geneza sa complexă. Ea prezintă toate tipurile de galerii (de presiune, diaclaze cu nivele şi terase, cu oglinzi de fricţiune), iar denivelarile pun în mod clar în evidenţă etapele de formare.

Conditiile de vizitare sunt foarte dificile, se recomandă echipelor cu multă experienţă. Sunt necesare costume impermeabile, cisme, cască, mai multe surse de lumină, corzi, coborâtoare, blocatoare, pitoane. Nu uitaîi trusa de cartare. Avenul este parial explorat şi poate oferi surprize celor curajoşi.

Din punct de vedere biospeologic această peşteră este încă puţin cunoscută; s-a descris de aici doar diplopodul troglobiont Typhloiulus serbani. Ea a furnizat şi câteva resturi scheletice de Rupicapra rupicapra, element complet disparut astăzi din fauna Munţilor Apuseni, precum şi un craniu de Bison priscus, ambele la suprafaţa aluviunilor din porţiunea de coborâre în aven.